Chinta Royala


Promotii si turnee Dracula Poker


 Chinta Royala  Titan Poker Zece jucătoare de urmărit la WSOP

Zece jucătoare de urmărit la WSOP

Zece jucătoare de urmărit la WSOP


Sursa: Chinta Royala
Adaugat Vineri, 8 Mai 2009



Femeile in poker sunt în număr atât de mic la fiecare turneu - 98 de bărbaţi fac buy-in la fiecare două femei - iar rezultatele lor de la mese sunt deseori prea intens discutate în raport cu genul. Bărbat sau femeie, veteran sau nu, aceste zece femei sunt ameninţări pentru toate turneele la care participă şi deoarece World Series of Poker se apropie, ele se bucură de un moment de succes când vine vorba de rezultatele pe care le-au obţinut. Aruncă o privire asupra alegerilor făcute pentru topul zece al jucătoarelor de urmărit la WSOP şi vezi dacă eşti de acord.

10. Tracey "xTraCey" Nguyen
Tracey "xTraCey" Nguyen este o forţă a turneelor online de foarte mulţi ani, încasând peste $250.000, iar în ultimul timp a început să aibă rezultate semnificative la evenimente live. La ediţia WSOP de vara trecută, a încasat de două ori, inclusiv un rezultat remarcabil la evenimentul principal, apoi a urmat succesul de la Rio cu patru mese finale la Caesars Palace şi la Venetian.

Pe parcursul ultimei luni s-a calificat la două mese finale la Venetian Deep Stack Extravaganza, a luat locul 12 la evenimentul secundar de €1.000 de la recentul eveniment EPT Grand Final din Monte Carlo şi a ajuns la masa finală de la Evenimentul 6 de la SCOOP, Deuce-to-Seven Triple Draw, unde a terminat pe locul şase. Nguyen se pare că este pe val în timp util pentru WSOP şi poate avea o vară plină de succes.

9. Tiffany Michelle
Dacă este cineva în stare să facă check-raise printr-un număr masiv de jucători, aceea este Tiffany Michelle, care tocmai a luat locul 17 la evenimentul principal WSOP. De la acest rezultat, Michelle a studiat sub tutela lui Annie Duke, pentru a-şi îmbunătăţi stilul de joc.

Doar weekendul trecut, a depăşit 1.898 de jucători la California State Poker Championships de la Commerce Casino şi a luat locul 32. Deşi a fost dezamăgită că nu s-a calificat la masa finală, aceasta a fost o încălzire bună pentru seria de evenimente NLHE pe care le va juca în această vară la WSOP.

8. Maria "Maridu" Mayrinck
Maria "Maridu" Mayrinck se odihneşte acum pentru primul său eveniment WSOP ca jucător profesionist, în Rio de Janiero - studiind jujitsu, practicând yoga şi continuând să joace online. Vara trecută a încasat de trei ori la WSOP la evenimente NLHE şi apoi a înregistrat câteva rezultate online impresionante.

La LAPT Grand Final din Mar del Plata, Argentina, Maridu a mărturisit că speră că a trecut peste seria de ghinioane care a urmărit-o la turneele online şi că rămâne concentrată, bucuroasă şi pregătită pentru WSOP.

7. Maria Ho
Maria Ho locuieşte în Los Angeles şi este în primul rând o jucătoare de partide pe bani limit, o câştigătoare consistentă la nivelele $100/200 şi $200/400 de la Commerce Casino. Poate că nu a jucat foarte multe turnee, dar atunci când o face, să te ţii. Maria a fost ultima femeie din concurs la evenimentul principal WSOP 2007, clasându-se pe poziţia 38 cu cel mai mare rezultat din cariera sa de turneu, $237.865.

Cel mai recent, a fost în stare să se rupă de mesele pe bani şi de a se clasa pe locul 43 din cei aproape 700 de participanţi de la evenimentul principal cu buy-in de $10.000 de la L.A. Poker Classic, încasând $32.740. O jucătore solidă, agresivă, trebuie să o urmăreşti… şi nu numai pentru excelentul său simţ al modei.

6. Lika Gerasimova
Cine este Lika Gerasimova? Acum un an aş fi spus "Oh, este prietena lui Ivan Demidov'" şi în timp ce acest lucru rămân valabil, Gerasimova s-a dovedit a fi o jucătoare de turnee de succes, înregistrând deja rezultate excelente într-un timp foarte scurt. După câteva mici încasări vara trecută la WSOP, Venetian Deep Stack Extravaganza şi Bellagio Cup, Gerasimova a participat la $25.000 High Roller Event din cadrul Caribbean Adventure 2009 unde a luat locul patru, cu $91.300.

Depăşind câteva nume mari ale jocului a încasat recent de două ori la EPT Grand Final din Monte Carlo, terminând pe locul 78 la evenimentul principal de €10.000 şi locul 16 la evenimentul secundar €5.000 Six-Handed No-Limit Hold'em. Gerasimova nu numai că are îndemânare şi o resursă inestimabilă în persoana lui Demidov, dar are şi avantajul unui anonimat relativ, atunci când vine vorba de a juca în SUA, ceea ce i-ar putea fi de folos.

5. Liv Boeree
Jocul de turneu a lui Liv Boeree a demarat în ultimele câteva luni. După ce s-a calificat la masa finală a evenimentului secundare din cadrul Aussie Millions 2009, Boeree s-a mai calificat la încă două la evenimente $1.500 NLHE de la Bellagio's Five-Star World Poker Classic, terminând pe locurile trei şi şapte.

Apoi, după ce a câştigat un loc la WPT Championships printr-un super satelit live, a terminat pe locul 37 la evenimentul cu buy-in de $25.000, încasând peste $40.000. Tot o fostă studentă a lui Annie Duke, Boeree a încasat de două ori la evenimente de no-limit hold'em la ediţia WSOP de anul trecut şi dacă toate acestea indică ceva, va mai adăuga câteva succese până la sfârşitul acestei veri.

4. Kara Scott
Publicul european o ştie de mult pe Kara Scott ca şi prezentatoare a transmisiunilor live de la EPT, intervievând jucătorii şi găzduind segmente video în stilul Shana Hiatt. Cei din SUA au cunoscut-o în sfârşit vara trecută, când a avut un rezultat destul de bun la evenimentul principal WSOP, terminând pe locul 104.

După succesul său din Las Vegas, Scott a început să joace la evenimente EPT nedifuzate la televizor, impunându-se în faţa armatelor de jucători scandinavi în vârstă de 18 ani şi încasând la Budapesta. Marea lansare a lui Scott a venit totuşi la Irish Open 2009, unde a fost runner-up la evenimentul principal de €3.200, încasând peste $413.000.

Scott va veni din Brighton, U.K. în această vară cu ceva câştiguri şi foarte multă încredere în sine după evoluţia de la Dublin, va fi cu adevărat o forţă de înfruntat.

3. Sandra Naujoks
Până în luna martie, Vicky Coren era singura femeie care câştigase vreodată evenimentul European Poker Tour. Totuşi, după ce a câştigat EPT German Open din Dortmund, Sandra Naujoks de 24 de ani din Berlin s-a alăturat lui Coren în acel club de elită. Naujoks a câştigat primul său turneu important toamna trecută, învingând la evenimentul principal de €4.800 de la Baden Poker EM, în faţa lui Alex Kravchenko, heads-up.

O altă doamnă care are succesul de partea sa, Naujoks a continuat cu locul 36 la evenimentul principal de €10.000 de la EPT Grand Final, adăugând încă $52.594 la câştigurile sale. Înarmată cu un bankroll imens şi foarte multă încredere, să vă fie frică, să vă fie foarte frică, atunci când te va privi cu ochii săi albaştri în această vară.

2. Vanessa Rousso
Poate Vanessa Rousso să câştige în sfârşit respect? Sigur că a făcut-o atunci în ceea ce priveşte costumele de baie din Sports Illustrated, sigur că a scris câte ceva pe forumuri despre "call-urile agresive" şi da, este o femeie care s-a dus la Duke, dar Vanessa Rousso este cu adevărat o încântare la mese.

După ce nu a reuşit să încaseze la WSOP 2007, Rousso a revenit puternic în '08, unde a încasat de trei ori, inclusiv la evenimentul principal. După WSOP, a fost foarte aproape de o masă finală de la LAPT Punta del Este din august, terminând pe locul zece, şi a încasat la EPT European Poker Championships din Londra, două luni mai târziu.

În 2009, totuşi, a demarat în forţă, terminând pe locul şapte la WPT Southern Poker Championship din Biloxi, fiind runner-up în faţa lui Huck Seed la NBC National Heads-Up Poker Championship şi acum câteva zile a câştigat €25.000 High Roller Event din cadrul EPT Grand Final, încasând peste €720.000. Cu victoria sa de la Monte Carlo, Rousso a trecut de $2.3 milioane la câştigurile sale de la turnee şi este pe locul patru pe lista câştigurilor feminine din toate timpurile, depăşindu-le pe Jennifer Harman, Mimi Tran, Clonie Gowen şi J.J. Liu. Rousso joacă cel mai bun joc de poker din viaţa ei în aceste momente… iar la WSOP speră să câştige prima sa brăţară.

1.Kathy Liebert
Niciodată să nu o subestimezi pe Kathy Liebert atunci când vine vorba de turnee de no-limit hold'em. Nicio altă jucătoare (şi foarte puţini jucători) nu a câştigat mai mult decât Liebert, care va veni la WSOP 2009 în fruntea listei de încasări ale doamnelor din toate timpurile, cu peste $5.5 milioane din cariera de turneu.

Liebert s-a calificat la două mese finale televizate de la WPT în ultimele şapte luni, clasându-se a treia la North American Poker Championship 2008 din Niagra Falls, cu un premiu de $282.682 şi a doua la Bay 101 Shooting Stars, pentru care a încasat $550.000. Liebert a avut rezultate bune şi la Carribean Adventure (locul 12), la evenimentul WSOP-Circuit din Tunica (18) şi la Caesar's Palace Classic 2008 (locul 27). Vara trecută, Liebert s-a calificat la o masă finală în prima săptămână a WSOP, terminând pe locul trei la evenimentul $10.000 World Championship Pot-Limit Hold'em, aceasta fiind una dintre cele cinci încasări. Încasând cel puţin de două ori la fiecare ediţie World Series din 2003 încoace, Liebert este o excelentă favorită pentru câştigarea celei de-a doua brăţări în acest an.

 



Etichete articol:   WSOP   Poker feminin   Jucatoare  




Adauga comentariu

 



Articol

Tipareste articol

Comenteaza articol

Vizualizari: 311

Sondaj

La care camera de poker iti place sa joci?














La ce turneu live ati vrea sa participati?










Click aici pentru a juca!
Cea mai buna camera de poker


Program turnee


Toate turneele Turnee live Turnee online

Data Turneu Buy-in






  Cele mai vizualizate stiri


  Cele mai comentate stiri


  Ultimele Show-uri TV