America trăieşte o perioadă de schimbare, odată cu noile alegeri pentru cel mai puternic om de pe planetă. Ieri a fost ales cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, primul preşedinte de culoare al americanilor, care promite să schimbe multe în politica ţării.
Dar ce au în comun toţi cei 44 preşedinţi, înafară de funcţia pe care au ocupta-o în stat. Se pare că mai toate numele importante de la Casa Alba au avut o slăbiciune pentru jocurile de noroc.
Pentru George Washington, jocul de noroc nu reprezenta neapărat poker-ul. Dar primului preşedinte al Americii îi plăcea să parieze şi să joace cărţi. Ştim despre această pasiune a lui Washington mai ales din faimosul caiet de cheltuieli pe care preşedintele îl ţinea şi în care nota fiecare cent. Pe o pagină separată, „Cards and other play”, Washington nota cu mare atenţie câştigurile şi pierderile sale, locaţia, data şi suma fiecărei partide de joc.
Cel mai des juca „post and pair”, un joc cu trei cărţi, care se aseamănă foarte mult poker-ului.
George Wshington nu era un jucător împătimit, el jucând mai degrabă de dragul distracţiei, jocul fiind cunoscut ca un hobby pentru tatăl Americii.
Desi Warren G. Harding a avut un mandat de doar 2 ani şi jumătate, cel de-al 29-lea preşedinte al Americii s-a diferenţiat de ceilaţi preşedinţi prin ardoarea şi dedicaţia sa faţă de poker.
Pe tot parcursul mandatului la Casa Alba, Harding se întâlnea de două ori pe săptămână cu membrii cabinetului său , pentru a juca poker.
Atunci când era la masa de joc, preşedintele îi sfătuia pe consilierii săi, pe care îi mai numea în glumă „cabinetul de poker”, să nu ţină cont de diferenţele de statut la poker: ”Uitaţi că sunt preşedintele Statelor Unite, sunt Warren Harding şi joc poker cu câţiva prieteni şi o să vă bat rău!”, obişnuia să le spună Harding înainte de orice partidă adversarilor sai.
Conform istoricului prezidenţial Doris Kearns Goodwin, cel de-al 32-lea preşedinte al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt obişnuia să scape de stresul celui de-al doilea Razboi Mondial printr-un joc de poker alături de ofiţerii cabinetului său.
Într-o conferinţă susţinută la Universitatea din Kansas din 1997, Goodwin a povestit cum Roosevelt obişnuia să organizeze „maratoane de poker” şi că odata pe an, în noaptea în care Congresul se reunea, preşedintele organiza un eveniment de poker.
Pentru această partidă, jucătorii respectau strica regulă conform căreia în momentul în care anunţatorul al Casei Albe îl chema pe preşedinte să anunţe începerea şedinţei, jucătorul care era în frunte în acel moment câştiga partida. Tot istoricul relatează că într-un astfel de eveniment, când Roosevelt era în urma Secretarului Trezoreriei, Henry Morgenthau, a amânat începerea congresului până când a ajuns în fruntea jocului.
Nici Nixon nu şi-a ascuns pasiunea pentru jocul de poker. Cel de-al 37-lea preşedinte al Americii a început să joace încă din tinereţe, de pe vremea când era doar un ofiţer marin în timpul celui de-al doilea Război Mondial, fiind cunoscut ca un jucător formidabil.
Conform istoricului David Spanier, Nixon a luat jocul foarte în serios, încă din primul moment în care a început să îl studieze, chiar dacă era vorba doar de o partidă între amici. Obişnuia să aplice o tactică conservatoare, în general pariind numai dacă avea cărţi mari, bluffând doar dacă situaţia îi cerea acest lucru.
După ce v-am povestit săptămânile trecute despre hobby-ul poker-ist al lui McCain, contracandidatul principal al lui Obama, sperăm să avem veşti interesante şi despre noul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
