N-ar fi o premieră în lumea poker-ului, ca un faimos sportiv să găsească în poker ceva mai mult decât un hobby. După reţeta lui Boris „Boom Boom” Becker şi Orel Hershiser pare să meargă şi Sundin, deşi acesta nu a renunţat complet la hochei: „Sper să mai joc până în iunie”, declară sportivul.
Întrebat dacă va ajunge în „Oraşul Păcatelor”, aşa cum mai este numit Vegas-ul, pentru World Series of Poker, Sudin a dat de înţeles că îl vom întâlni acolo.
Până una alta, hocheistul îşi ia foarte în serios rolul de ambasador al poker-ului atât pe sticlă cât şi iîn presa scrisă, declarând că va deveni o figură familiară în cadrul turneelor de poker şi ”deşi sunt un începător, învăţ destul de repede”, spune Sundin.
Şi noi ne bucurăm să îl avem printre noi şi cum suntem la curent cu faptul că o Cupă Stanley este visul de 17 ani al lui Sundin îi urăm succes în acest sezon de hochei şi de ce nu, sperăm să poarte cât de curând şi o brăţară din poker. Asta cu siguranţă s-ar numi performanţă!