
Ediţia 2008 a European Poker Awards a avut loc săptămâna trecută la faimosul Club al Aviaţiei din Paris.
În fiecare an, crema poker-ului european se strânge pentru a-şi sărbători campionii, după un an de muncă şi premii pe măsură.
Un pahar de şampanie este închinat în cinstea câştigătoriilor şi altul pentru cele 12 luni de poker care se arată la orizont.
Să aruncăm totuşi o privire peste lista nominalizărilor şi, evident, să spunem câte ceva despre câştigători.
La categoria „Casino Staff Person of the Year” nominalizaţii au fost:
• Jonathan Raab (Scotia)
• Madeleine Harper (UK)
• Thomas Kremser (Austria)
• Simon Trumper (UK)
• Sylvie Belanger (Spania)
Câştigătorul a fost desemnat Jonathan Raab, care a adus o contribuţie extraordinară jocului de poker. În acest an, Jonathan Raab, managerul de turneu al GUKPT, a câştigat premiul datorită contribuţiei aduse turneului mai sus menţionat, transformându-l într-unul al cărui titlul este foarte râvnit.
Ascensiunea turneului din ultima perioadă şi faptul că s-a putut distanţa foarte mult de festivalurile locale sau alte event-uri minore din UK, a transformat GUKPT într-o competiţie de proporţii.
La categoria „Player of the Year” nominalizaţii au fost:
• Bertrand "ElkY" Grospellier (Franţa)
• David Benyamine (Franţa)
• Andreas Krause (Germania)
• Marty Smyth (Irlanda)
• Neil Channing (UK)
Câştigătorul a fost nimeni altul decât francezul Bertrand "ElkY" Grospellier.
Pentru Elky anul 2008 a fost unul cât se poate de încărcat, dar care i-a adus câteva premii importante: titlul în cadrul turneului Caribbean Adventure şi nu mai puţin de 2 milioane $ ca premiu sau câştigarea WPT Festa Al Lago în octombrie 2008 şi încă 1,4 milioane de $ ca premiu. A înregistrat performanţe şi în cadrul WCOOP, deşi nu a câştigat acest event, dar a avut 7 încasări în valoare de peste 400.000$.
După cum şi-a început anul, câştigând PCA High Rollers Event în ianuarie, se pare că se îndreaptă către o nouă nominalizare şi pentru anul în curs.
La categoria „Most Notable Tournament Performance of the Year” nominalizaţii au fost:
• Neil Channing (UK)
• David Benyamine (Franţa)
• Bertrand "Elky" Grospellier (Franţa)
• Marty Smyth (Irlanda)
• Jesper Hougaard (Danemarca)
• Sebastian Ruthenberg (Germania)
• Peter Eastgate (Danemarca)
Câştigător a fost desemnat Peter Eastgate pentru performanţa de la WSOP Main Event, unde nu numai ca a plecat acasă cu brăţara, dar a reuşit să doboare un record în ceea ce priveşte vârsta la care un tânăr jucător de poker poate câştiga Main Event-ul celui mai prestigios turneu de poker din lume.
La categoria „Europe's Leading Lady” nominalizăriile au fost:
• Sandra Naujoks (Germania)
• Isabelle Mercier (Franţa/Canada)
• Kara Scott (UK)
• Annette Obrestad (Norvegia
• Svetlana Gromenkova (Rusia)
Câştigătoare a fost desemnată Sandra Naujoks. Această categorie se află numai la cea de-a doua ediţie în cadrul European Poker Awards, anul trecut câştigătoarea fiind Katja Thater.
Anul acesta, victoria de la CAPT Baden Open şi ocuparea locului 9 în clasamentul final al EPT Budapesta de către Sandra au fost motivele principale pentru care aceasta a câştigat.
La categoria „Rookie of the Year”, nominalizaţii au fost:
• Stephen Chidwick (UK)
• Ivan Demidov (Rusia)
• Davidi Kitai (Belgia)
• Jesper Hougaard (Danemrca)
• Sebastian Ruthenberg (Germania)
• Alexander Kostritsyn (Rusia)
Câştigător a fost desemnat Ivan Demidov pentru prestaţia excelentă de la WSOP, unde s-a clasat pe locul secund şi WSOPE, unde a ieşit pe locul 3.
Cu toate acestea, unii sunt de părere că titlul nu trebuia să ajungă la el, în condiţiile în care concura cu Sebastian Ruthenberg, care a câştigat EPT Barcelona, dar şi o brăţară rară la un event stud hi/lo; şi Jesper Hougaard, cel ce anul acesta a plecat acasă cu brăţări, atât din cadrul WSOP, cât şi WSOPE.
Aşadar, este greu de acordat un asemenea premiu cuiva care nu a câştigat niciun titlul în 2008 (bine, ce-i drept a câştigat cei mai mulţi bani şi vorbim aici de 6,4 milioane $). Oricum cărţile au fost aruncate, aşadar la această categorie câştigătorul a fost desemnat Ivan Demidov.
Premiul „Lifetime Achievement Award” i-a fost acordat lui Marcel Lüske, iar premiul “Rob Gardner Award for Innovation” a ajuns la Rob Yong pentru contribuţia extraordianară adusă poker-ului şi a popularităţii acestui joc.
Felicitări tuturor câştigătoriilor!
#1 mazurkaszabolcs (23:38, Joi, 22-Ianuarie, 2009)
buynk
#2 buyin (23:45, Joi, 22-Ianuarie, 2009)
fk