Deşi nu i s-a acordat oficial un număr, legea de reglementare a gambling-ului online în Statele Unite a fost votată ieri în unanimitate. Noutatea cu care vine aceasta constă în accentul deosebit pus de autorităţi pe protecţia consumatorului.
Astfel toţi operatorii de gambling vor fi nevoiţi să prezinte un dosar complet care să conţină istoricul creditelor, cazierul judiciar, balanţa financiară completă, planul de structurare a companiei, precum şi o metodologie bine fundamentată cu privire la preîntâmpinarea si stoparea minorilor ce doresc să joace, dar şi de prevenire a fraudelor, spălării de bani sau finanţării terorismului.
Autoritatea însărcinată cu monitorizarea gambling-ului online în Statele Unite este Trezoreria, iar Secretarul General al acesteia a fost desemnat să analizeze cererile de licenţiere ale tuturor operatorilor de gambling online care doresc să accepte jucători din America.
Un articol publicat luna trecută de „Associated Press” semnala faptul că Poker Players Alliance (PPA) a pus la bătaie fabuloasa sumă de 3 milioane de dolari special pentru campania de promovare a legii Barney Frank pe perioada congresului.
“Poker-ul online reprezintă o industrie perfect legală si înfloritoare, iar jucătorii de poker au drepturi egale cu toţi ceilalţi consumatori de servicii. Dacă este necesar vom participa cu toate resursele de care dispunem pentru a promova această lege ce dă jucătorilor de poker dreptul la liberă opţiune.”, declară Alfonse D’Amato, preşedintele PPA.