
WSOP Europe se apropie de final cu paşi repezi. 36 de jucători mai pot acum spera la marele premiu şi desigur la mult râvnita brăţară. Printre aceştia se numără şi Yevgeniy Timoshenko, care în ultimii 2 ani a avut un succes fenomenal, David „Devilfish” Ulliott, Jason Mercier, Eric Liu, Arnaud Mattern, Daniel Negreanu, membrii November Nine Antoine Saout şi James Akenhead, super-starul Premier League Teddy Sherihgham, Liz Lieu şi legenda vie a poker-ului Doyle „Tex Dolly” Brunson.
Ştim cu toţii că Brunson este unul dintre puţinii jucători încă în viaţă care au participat la primul turneu WSOP. Acum are şanse să câştige a 11-a brăţară WSOP, ceea ce l-ar clasa pe acelaşi loc cu cel mai titrat jucător de poker Phil Hellmuth, care în prezent deţine recordul pentru cele mai multe brăţări WSOP câştigate.
Noi îi urăm succes lui Brunson. Rămâneţi alături de Chinta Royală pentru noi informaţii.