
În urma voturilor dumeavoastră s-a decis: WPT este mult mai popular decât EPT. Aşa cum v-am promis, vă oferim un articol complet despre turneul dumneavoastră preferat.
WPT reprezintă un icon, un truneu care oferă prestanţă tuturor celor ce au şansa de a-i călca pragul, cu atât mai mult celor ce reuşesc să obţină o brăţară în cadrul acestuia.
Cu toate acestea, World Poker Tour reprezintă o serie de turnee internaţionale, la care iau parte nu numai amatori ci vedete certificate din lumea poker-ului, jucători care au făcut istorie în această industrie.
A luat naştere în SUA, iar fondatorul este Steven Lipscomb, avocat şi producător de televiziune, omul care a văzut World Poker Tour mai mult decât un motor generator de venituri. În momentul înfiinţării nu exista decât faimosul WSOP, însă acesta nu acoperea ca şi program de desfăşurare întregul an, ci se concentra aspura câtorva luni.
WPT s-a lansat cu surle şi trâmbiţe, alegându-şi cu atenţie locaţiile, locuri exotice, în care mulţi dintre participanţi nici nu visau să ajungă: Las Vegas, Costa Rica, Aruba, insule din Caraibe, Bahamas şi Paris sunt doar cele mai opulente opriri pe care turneul le-a avut la începuturi. Pe parcurs însă, aceste locaţii grandioase au fost scose din programul WPT. Transmisiunile live l-au transformat într-un fenomen, aruncând în aer rating-ul şi făcând din WPT nu doar un turneu, ci un turneu încoronat de succes.
WPT şi-a făcut debutul spre sfârşitul lui 2002. Primul sezon a fost transmis în 2003 pe Travel Channel, însă din aprilie 2004, o dată cu „Battle of Champions” acesta era deja preluat şi transmis de NBC. În acea perioadă, CBS, un alt post de televiziune american transmitea „Super Bowl”, astfel încât programele se suprapuneau, însă nu aceasta a fost surpriza, ci faptul că NBC a avut un rating uluitor.
Ce spunea acest lucru despre turneu şi despre poker? Totul!
Succesul era iminent, popularitatea crescută a turneului i-a adus la masa de joc pe mulţi jucători internaţionali. Dintr-o dată, toată lumea se înghesuia să ia parte la World Poker Tour, toată lumea îşi dorea să guste o parte din succesul pe care turneul îl avea şi toată lumea îşi dorea să fie acolo, să poată spune că a participat şi de ce nu a câştigat o brăţară World Poker Tour.
Poker-ul nu a fost niciodată nu fenomen restrâns, niciodată nu s-a jucat doar într-o anume ţară ci peste tot, oricum, oricând. Succesul atrage succes, aşa că dintr-o dată WPT devenea atracţia principală şi pentru jucătorii Europei dar şi ai altor continente.
În 2004 World Poker Tour înfiinţează Poker Walk of Fame, o distincţie pe care WPT o acordă unora dintre cei mai performanţi jucători de poker, precum Doyle Brunson, Gus Hansen sau James Garner, aceştia fiind şi primii jucători ce au primit râvnita distincţie pentru prestaţia pe care au avut-o dar şi pentru că au adus poker-ul la un alt nivel, crescându-i popularitatea prin nenumărate mijloace: televiziune, film, literatură etc.
În ianuarie 2008 WPT a anuţat lansarea unor serii de turnee dedicate sexului frumos, cunoscute sub numele de WPT Ladies.
World Poker Tour este în prezent un adevarat succes, reţeta pe care multe turnee au folosit-o şi care le-a garantat succesul: EPT, LAPT, APPT etc.
WPT este o vedeta în sine şi transformă orice jucător într-o vedetă, oricine are curajul, deţine experienţa şi vrea, poate câştiga o brăţară în cadrul acestui turneu.
Este cu siguranţă ideea ce a revoluţionat poker-ul şi care le-a dat şansa multora să se afirme. Poate prin buy-in-uri mai mici decât la WSOP, poate prin faptul că şi-a manipulat imaginea extrem de bine, poate pentru că locaţiile în care iniţial acesta avea loc au fost exotice, inedite şi spetaculoase, poate pentru că premiile erau mari, poate, poate, poate.
Un lucru este însă cert: aflat la cel de-al 7-lea sezon, World Poker Tour reprezintă o putere în poker, iar faima pe care o are chiar şi acum îi conferă stabilitate, popularitate şi succes.
Nu-i de mirare că sunt atât de mulţi cei care participă la acest turneu, cei care străbat distanţe remarcabile pentru a putea, doar pentru o clipă să joace la un turneu Wprld Poker Tour.