
Dacă sâmbată a avut loc ziua 1A din cadrul European Poker Tour Varşovia, iar duminică s-a disputat supremaţia în ziua 1B, iată că azi, 17 noiembrie 2008 este timpul să ne îndreptăm atenţia către cei care au rămas în competiţie şi care merg mai departe în ziua cu numărul 2.
Cum va decurge această zi nu ştim, însă vom putea afla la finalul acesteia cine sunt cei mai buni.
Printre jucătorii pro pe care i-am întâlnit la Varşovia se numără şi Katja Thater, Sorel Mizzi, Dario Minieri şi Alex Kravchenko. Alte nume mari din poker care paticipă la EPT Varşovia sunt Bertrand “Elky” Grospellier, Michael Martin – câştigătorul EPT Londra, Theo Jorgensen – deţinătorul unei brăţări WSOP, dar şi Roland de Wolfe – campion atât în cadrul WPT cât şi EPT, care a terminat ziua 1B în fruntea clasamentului, ca chip leader.
Printre cei eliminaţi în ziua 1B s-au numărat şi Sorel Mizzi, Josh “JJProdigy” Field, Theo Jorgensen, Markus Golser şi Peter Gould.
Unul dintre jucătorii care în acest an s-au aflat în lumina reflectoarelor mai mult ca oricând - Sebastian Ruthenberg, a terminat ziua 1B cu un stack destul de mare încât să nu îşi facă probleme azi.
Iată care sunt primii 10 jucători la finalul zilei 1B:
Roland de Wolf – 67.150
Alain Roy – 50.950
Christoffer Egmo – 46.175
Dario Minieri – 43.975
Andreas Krause – 43.825
Sebastian Ruthenberg – 41.950
Bertrand Grospellier – 41.425
Brian Jensen – 39.050
Victor Lemos – 37.675
Mark Teltscher – 37.100
Ziua cu numărul 2 din cadrul European Poker Tour Varşovia a început deja, aşa că rămâneţi alături de noi pentru cele mai noi informaţii.